Punct de trecere a frontierei pe autostrada Nădlac – Arad
Articol de Radio Timișoara, 23 iunie 2014, 17:05 / actualizat: 24 iunie 2014, 20:58
Noul punct de trecere a frontierei va fi amenajat la km 0+500, iar aici vor fi verificate atât documentele persoanelor, cât şi mărfurile care tranzitează graniţa dintre România şi Ungaria.
CNADNR anunţă că vor fi amenjate benzi speciale pentru staţionarea camioanelor, cu scopul de a evita blocajele rutiere semnalate la ora actuală pe DN 7, spre Nădlac.
Lucrările au fost reluate la lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad, pe tronsonul Nădlac-Pecica. În plus, constructorul afirmă că lucrarea ar putea fi finalizată în cursul lunii decembrie. În ceea ce priveşte lotul 2 al autostrăzii, tronsonul Pecica-Arad, CNADNR a anunţat că organizează o nouă licitaţie, ofertele putând fi depuse până pe 23 iulie.
De menţionat, CNADNR a reziliat contractele cu ambii constructori care câştigaseră inţial licitaţiile, pentru că, pe de o parte, firma Romstrade nu a avansat cu lucrările la lotul 1, iar, pe de altă parte, Compania Alpine Bau, responsabilă cu construcţia lotului 2, a intrat în insolvenţă.
Sursa foto: evz