Restricții de circulație în Arad, timp de două zile
Autorităţile locale anunţă că traficul în zona centrală a municipiului Arad va fi interzis astăzi şi vineri, între orele 11:00 și 20:00.
Articol de Radio Timișoara, 16 mai 2019, 08:37 / actualizat: 16 mai 2019, 14:45
Circulaţia se închide total pe Bulevardul Revoluției, şi se va desfăşura deviat şi pe străzile Horia, Episcopiei, Nicolae Bălcescu, 1 Decembrie 1918, Mihai Eminescu, bulevardul Decebal, podul Decebal şi în zona Pieței Avram Iancu.
Restricţiile şi devierile de trafic sunt cauzate de seria de evenimente dedicate celor o sută de ani de la intrarea Armatei Române în Arad
Pe Horia, circulația va fi deviată de la intersecția cu strada Gheorghe Popa de Teiuș, către piața Mihai Viteazul, strada Octavian Goga și strada Mărășești, de către un agent al Poliției Rutiere;
La intersecția străzii Horia cu bulevardul Revoluției vor fi prezenți agenți ai Poliției Rutiere pentru a opri accesul riveranilor pe bulevard;
Pe Episcopiei, circulația va fi deviată în direcția străzii Salacz Gyula, către strada Octavian Goga, de către un agent de circulație;
La intersecția dintre Episcopiei și Horia, va fi obligatorie virarea spre stânga, spre Gheorghe Popa de Teiuș;
La intersecția dintre strada 1 Decembrie 1918 și bulevardul Decebal vor fi montate balize și va fi prezent un echipaj al Poliției Locale;
La intersecția dintre strada Grigorescu și bulevardul Revoluției, șoferii vor fi obligați să vireze înspre Podgoria, pe bulevard;
Ieșirea și intrarea din/în parcarea Continental vor fi deviate spre bulevardul Decebal;
Intersecția bulevardului Revoluției cu strada Crișan va fi dirijată de un agent de la Rutieră, pentru a-i obliga pe șoferi să își continue drumul pe Crișan;
În zona Teatrului Clasic, pe bulevardul Revoluției la intersecția cu strada Mihai Eminescu, vor fi prezenți agenți de la Rutieră care îi vor dirija pe șoferi spre piața Avram Iancu;
La intersecția bulevardului Decebal cu Unirii vor fi montate balize pentru blocarea accesului pe stradă;
La coborârea de pe podul Decebal, circulația va fi deviată spre dreapta, pe bulevardul Dragalina;
În Piața Avram Iancu, la intersecția cu strada Nicolae Bălcescu, vor fi montate balize, pentru a împiedica accesul către bulevardul Revoluției.