Trafic afectat în vestul ţării: Pod de gheaţă la Anina şi circulaţie îngreunată pe DN7
Articol de Radio Timișoara, 6 februarie 2017, 11:20
La Anina, judeţul Caraş-Severin, din cauza scurgerii apei de pe o stradă laterală şi ca urmare a temperaturilor scăute, a rezultat un pod de gheaţă de 2 – 3 cm înălţime si pe o lungime de 200 metri. Aici circulaţia rutieră se desfăşoară doar pe 1/2 din cale. La faţa locului se află echipajul de la Districtul de Drumuri Caraşova cu trei muncitori şi un autoutilaj cu material antiderapant. Drumarii estimează că circulatia rutiera in zona se va relua in conditii normale de trafic astazi, in jurul orelor 14:00.
Totodată, pe DN 7, la podul care traversează râul Mureş, în zona localităţii Ilia, s-a desprins rostul de dilataţie din cauciuc. Circulatia rutiera este îngreunată pe 1/2 din cale, fiind semnalizată corespunzator, iar traficul se reia în cursul zilei de astazi.