Trafic feroviar blocat, după ce un tren de marfă a deraiat
Conform dejeanul.ro, trenul marfar lung de 250 de metri, cu personal CFR de la Dej, transporta sare încărcată de la Salina Ocna Dej și urma să ajungă în Ungaria. La intrare în gara Lețca, locomotiva și primele vagoane s-au desprins și au ajuns în gară, iar vagoanele de le numarul 5 la 15 au deraiat.
Articol de Radio Timișoara, 6 februarie 2016, 11:35
Purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, spune că zece vagoane din cele 29 ale garniturii au ieşit de pe şine, iar opt dintre acestea s-au răsturnat.
Conform dejeanul.ro, trenul marfar lung de 250 de metri, cu personal CFR de la Dej, transporta sare încărcată de la Salina Ocna Dej și urma să ajungă în Ungaria. La intrare în gara Lețca, locomotiva și primele vagoane s-au desprins și au ajuns în gară, iar vagoanele de le numarul 5 la 15 au deraiat.
O echipă operativă a ISU Sălaj s-a deplasat la faţa locului, iar o macara va ridica vagoanele.
Călătorii care sunt în trafic pe această relaţie, vor putea merge cu trenurile care sunt în circulaţie până la staţiile Jibou şi Ileanda, judeţul Sălaj, iar legătura dintre cele două staţii va fi făcută cu mijloace auto.
Potrivit unui comunicat al Companiei de Căi Ferate, pasagerii care sunt afectaţi de acest incident, pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor. Cei care vor să plece cu trenul sunt rugaţi să solicite informaţii despre modificările apărute în traficul feroviar.
Foto: dejeanul.ro