Trafic închis pe două străzi din Timișoara, pentru lucrări
Circulația rutieră va fi închisă pe mai multe străzi din Timișoara, pentru finalizarea lucrărilor de reparații.
Articol de Radio Timișoara, 26 martie 2022, 09:20
Astfel, începând din 28 martie, de la ora 8:00, se închide traficul rutier pe strada Romulus, pe tronsonul cuprins între străzile Remus și Gheorghe Doja. Circulația rămâne închisă până în 4 aprilie, pentru că în zonă se execută lucrări de reparații la partea carosabilă.
Din 30 martie, de la ora 7:00, se închide circulația pe strada 1 Decembrie 1918, pe tronsonul dintre strada Ghirlandei și Piața Crucii. Restricția rămâne în vigoare până în 11 aprilie pentru executarea lucrărilor la covorul asfaltiv, respectiv etanșeizării liniilor de tramvai cu mastic bituminos.