Trasee RATT deviate până la sfârșitul lunii august în zona Căii Sever Bocu
Articol de Radio Timișoara, 19 iulie 2017, 18:24
Regia Autonomă de Transport Timișoara anunță că, de joi, liniile de troleibuz 14 și M14 precum și linia 40 de autobuz vor avea traseul deviat. Astfel, pe sensul de deplasare spre Galeria 1, mijloacele de transport în comun vor circula pe traseul inițial, iar de la Consiliul Europei o vor lua pe Calea Aradului, str. Amurgului, Calea Sever Bocu. Stațiile de pe noul traseu vor fi la Consiliul Europei și Dacia Service. Pe sensul invers de deplasare traseul nu va fi schimbat.
Vă reamintim, Comisia de circulație a aprobat deja restricțiile rutiere ca urmare a lucrărilor de modernizare a Căii Sever Bocu și care vor vi valabile în perioada 20 iulie – 31 august.
Modernizarea cuprinde 3 sectoare:
A – amenajare Calea Sever Bocu între intersecţia cu Calea Aradului şi Cimitirul Eroilor cu 3 benzi de circulaţie, dintre care două pentru trafic urban şi una pentru accesul vehiculelor în incinta mall-Openville
B – amenajare Calea Sever Bocu între accesul principal la Cimitirul Eroilor şi intersecţia cu strada Antenei(giraţia din zona Galeria 1) cu patru benzi de circulaţie, câte două pe sens
C – amenajare strada Lăzărescu din intersecţia cu Calea Aradului până la accesul principal la Cimitirul Eroilor cu 3 benzi de circulaţie în sens unic pe direcţia spre Calea Aradului.
Circulaţia rutieră pe sensul Sever Bocu spre centrul civic nu se modifică. Pe sensul dinspre centrul civic către Sever Bocu se închide circulaţia rutieră, care va fi deviată din intersecţia Consiliul Europei în două variante:
Piaţa Consiliul Europei-Inel 2-bd. Antenei
Piaţa Consiliul Europei-Calea Aradului-strada Amurgului