Vama Nadlac de pe autostradă a fost închisă timp de câteva ore. A căzut sistemul informatic
Vama Nădlac de pe autostradă a fost închisă în această dimineaţă, după ce sistemul informatic a căzut. Şoferii sunt deviaţi pe la punctul de trecere a frontierei de pe DN7. Amintim, în judeţul Arad se mai poate ieşi pe la Turnu şi Vărşand.
Articol de Radio Timișoara, 22 decembrie 2015, 10:30 / actualizat: 22 decembrie 2015, 18:26
În judeţul Timiş se poate trece vama pe la Cenad, iar în judeţul Bihor pe la Salonta, Borş, Valea lui Mihai şi Săcuieni. Eventualele probleme privind traficul transfrontalier pot fi sesizate la numărul 021.95.90.
UPDATE
Punctul de trecere a Frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad s-a redeschis. Punctul Nădlac 2 a fost închis din cauza unei defecțiuni tehnice la sistemul de transmitere a
datelor. Situţia este cu atât mai importantă încât din noiembrie au loc controalele amănunţite, iar persoanele care trec prin frontieră sunt controlate în baza de date.
Acum, prin cel mai mare punct de trecere a frontirei de pe graniţa de vest se circulă normal. Conform poliţiei de frontieră Arad, în zonă, nu există coloane de maşini şi nici timpi de aşteptare. Circulaţia prin toate punctele de trecere a Frontirei din judeţul Arad se desfăşoară fără probleme.